Mijlocaşul de 19 ani al lui Dinamo, Valentin Costache a pus eliminarea suferită în derby-ul cu CSU Craiova, scor 2-2 pe seama lipsei sale de experienţă. Costache a scos roşu la Zlatinski în minutul 25 dar a fost eliminat la rândul său în ultimul minut al primei reprize pentru o intrare imprudentă la mijlocul terenului.
„În prima repriză m-au lovit atât Zlatinski, cât şi Bancu. La cartonaşul meu roşu s-a văzut tinereţea mea, faptul că nu am experienţă, îmi asum eliminarea. Colegii mi-au zis să ţin capul sus, dar să nu rămân aşa, ci să învăţ din aceste greşeli. Suntem dezamăgiţi, am condus cu 2-0, însă ei ne-au întors la fel ca data trecută. Asta e, mergem înainte, strângem rândurile”, a declarat Valentin Costache.
Autor: Cristi P.